MARKETING? DESPRE CE ESTE VORBA?
Este vorba despre consumatori, piețe, firme, organizații, oferte, vânzare și valoare
Marketingul începe cu nevoile și dorințele consumatorilor. Organizațiile care fac marketing trebuie să stabilească căror piețe țintă să se adreseze, pe care din grupurile de consumatori le poate deservi cel mai bine. O dată stabilite piețele țintă, organizațiile vor dezvolta o ofertă, îi va spune „propunere de valoare”, prin care vor atrage și menține clienții, vor putea mai departe să crească piața căreia i se adresează.
Dar nu numai atât…
Marketingul urmărește mult mai mult decât doar vânzarea produselor. Astăzi, mai mult ce oricând, responsabilii de marketing vor să îi implice pe consumatori în activități și rețele, vor să facă în așa fel încât mărcile produselor lor să fie parte din viața consumatorilor, să fie substantive comune în conversațiile lor.
Progresul aduce instrumente noi
În lumea digitală de astăzi, mai mult decât metodele tradiționale de marketing, specialiștii de marketing au acces la o nouă generație de instrumente de interacțiune cu clientul, pornind de la Internet, de la smartphone, tablete și alte dispozitive mobile, de la social media – prin aceste medii și instrumente ei îi pot antrena pe consumatori oriunde și oricând, pot influența conversațiile lor, experiențele lor și comunitățile lor.
Dacă fac bine marketing, dacă utilizează bine aceste instrumente, responsabilii de marketing vor culege roadele sale în termeni de cotă de piață, profit și satisfacția clienților.
Marketingul e prezent în limbajul uzual
Marketingul a devenit în ultimii ani un substantiv comun în limba română, în pofida originii cuvântului și a formei sale anglo-saxone sau a complexității domeniului său de cunoaștere. Am adoptat cuvântul în limbajul cotidian, îl declinăm la fel ca pe oricare substantiv comun din limba română, chiar dacă, poate, nu îl înțelegem suficient (încă!).
Forța marketingului stă în pricepere, în cunoaștere și în know-how
Să reflectăm puțin la cuvântul know-how, un termen des întâlnit în business, care desemnează cunoștințele specifice deținute de o persoană sau o întreprindere în legătură cu modalitatea tehnică de desfășurare a unor procese. Putem spune că marketingul este un know-how de afaceri. Doar că, înainte de a face marketing într-un anumit fel – how, trebuie să ai cunoaștere asupra a ceea ce faci – to know.
Marketingul este universal
Marketingul se întâlnește mai ales în zona afacerilor, a activităților economice generatoare de profit, dar are posibilități de extindere și în alte direcții, în zona organizațiilor din economia socială și din sectorul nonprofit, în domeniul culturii, în educație, în sport, în politică, în religie, în societate – în general.
Haideți să îl descoperim împreună!
Marketingul este un domeniu extrem de necesar în economie, în afaceri și în societate. Cunoașterea sa ne va face mai înțelepți, mai eficienți și mai prosperi.